Limba noastră

Limba noastra

Limba noastra-i o comoara In adîncuri înfundata Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata.

Limba noastra-i foc ce arde Intr-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste.

Limba noastra-i numai cîntec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul pîinii, Cînd de vînt se misca vara; In rostirea ei batrînii Cu sudori sfintit-au iara.

Limba noastra-i frunza verde, Zbuciumul din codrii vesnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfesnici.

Nu veti plînge-atunci amarnic, Ca vi-i limba prea saraca, Si-ti vedea, cît îi de darnic Graiul tarii noastre draga.

Limba noastra-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri;

Si citindu-le 'nsirate,

- Te-nfiori adînc si tremuri.

Limba noastra îi aleasa

Sa ridice slava-n ceruri, Sa ne spiue-n hram si-acasa Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfînta, Limba vechilor cazanii, Care o plîng si care o cînta Pe la vatra lor taranii.

Inviati-va dar graiul, Ruginit de multa vreme, Stergeti slinul, mucegaiul Al uitarii 'n care geme.

Strîngeti piatra lucitoare Ce din soare se aprinde - Si-ti avea în revarsare Un potop nou de cuvinte.

Rasari-va o comoara In adîncuri înfundata, Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata.

Alexei Mateevici (1888-1917)